Protest pentru salvarea lacului din Parcul Circului din București

Publicat: 11/05/2019, 14:13

Conform Grupului de Inițiativă Civică Lacul Tei, organizator al protestului, problemele legate de scăderea nivelului apei lacului au apărut încă din 2009. Pentru a nu se ajunge la situația în care lacul să fie secat, s-a luat decizia la nivelul administrației parcurilor de a se instala o pompă care, însă, s-a defectat.

„Apa din Lacul din Parcul Circului este într-o continuă scădere, nivelul apei atingând acum o cotă dramatică. Grupul de Inițiativă Civică Lacul Tei face demersuri pentru rezolvarea acestei probleme încă din 2013. Până acum lacul a fost alimentat artificial prin pompare de apă dintr-un puț adiacent, dar din toamnă s-a stricat pompa care nici până astăzi nu a fost înlocuită, cu toate discuțiile purtate cu administratorii lacurilor și parcurilor. S-a cumpărat o pompă nouă, s-a montat, a mers o oră, s-a stricat și tot așa. La Primăria Generală ne-a fost promisă o întâlnire și așteptăm să fim chemați în cursul lunii mai”, a declarat pentru agenția de presă MEDIAFAX, Silvia Cruceru, reprezentant al Grupul de Inițiativă Civică Lacul Tei.

Cei mai mulți dintre cei care au dat curs invitației de a se alătura protestului au fost bucureșteni care locuiesc în cartierele din vecinătatea parcului. Protestul a fost unul pașnic pe parcursul căruia s-au distribuit fluturași și s-au afișat mesaje în scopul de a se atrage atenția asupta necesității protejării mediului înconjurător și a lacului. Potrivit organizatorilor, la manifestație au participat peste 200 de persoane.

„În primul rând vrem să atragem atenția asupra deteriorării în general a mediului înconjurător, prin acțiunile mai puțin bine gândite ale unor autorități. În mod special, vrem să atragem atenția asupra situației în care se află Parcul Circului pe care îl vedeți acum cât de jalnic arată. El a fost o minune de parc, ne le leagă foarte multe amintiri din copilărie. De obicei, în această perioadă a anului, lacul era plin de nuferi galbeni care sunt unicat sau o specie protejată în România. Acum, este o amintire groaznic de tristă a ceea ce a fost. Există un studiu făcut de experți legat de posibilele cauze care au dus aici. Una dintre cauze este legată de clădirea cea mai nouă și înaltă aflată la intersecția dintre Lacul Tei și Barbu Văcărescu, pentru că tot ce s-a săpat acolo au deviat izvoarele care alimentau lacul, betonarea excesivă. Dezastrul a fost generat de intervenția nefastă a omului”, a declarat Cristina Vanea.

Paul, o altă persoană venită să susțină protestul a spus: „Eu sunt dintr-un cartier vecin, sunt mâhnit de ce se întâmplă. Îmi pare rău de lacul ăsta, de aceea sunt aici. Parcul arăta mai bine, lacul era mai plin, nuferi, păsări. Acum, priviți cum este. Tragic este că apele se retrag din ce în ce mai mult și nimeni nu face nimic”.

Reprezentanții Grupului de Inițiativă Civică Lacul Tei susțin faptul că întârzierea unor decizii care să salveze parcul poate avea o repercusiune gravă asupra biodiversității din zonă.

„Din punct de vedere al biodiversității, lacul este unic în București, prin prisma florei și faunei. Lacul a fost creat împreună cu Parcul Circului și clădirea Circului ca un tot unitar în 1860. Lacul are lotuși roz, vara este o minunăție, deja au început să înfrunzească, sunt rațe, lișițe, pești, pescăruși deci ceva cu totul și cu totul deosebit. Vara am avut seri de astronomie pe care le-am ținut pe peluză acum un an, la care au venit 3.000 de oameni”, a mai declarat Silvia Cruceru.

Protestul s-a derulat pe parcursul a două ore.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...